7 iunie 2013

Despre "organizatorul" targului de la Muzeul Taranului Roman



In ultima vreme, "organizatorii" de targuri handmade, s-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie. Si cum vremea este suficient de ploioasa, cred ca va puteti imagina ritmul lor de inmultire.

Particip de ani buni la targurile de profil, dar in aceasta postare nu voi comenta vanzarile. Voi face referire strict la atitudinea organizatorilor. Mai precis a unui “organizator” al targului de la Muzeul Taranului Roman (MTR), Piata Taraneasca si Mester(Esti). “Domnul” Berariu, se considera trimisul lui Dumnezeu pe Pamant si considera ca tratarea expozantilor cu sictir, este cea mai buna atitudine.

Este inacceptabil ca organizatorul unui targ, indiferent de specificul lui, sa sustina in gura mare ca “sunteti mult prea multi voi astia cu handmade si oricum vreau sa scap de voi la urmatoarele targuri”. Nu te poti astepta ca in urma unor jigniri de genul acesta sa nu apara si reactii. Din pacate, multe dintre ele susotite pe la colturi. 

Greseli se fac mereu, dar modul de asumare al lor face diferenta. La targul anterior, au fost expozanti care au participat la fiecare targ organizat acolo, au achitat taxa, au fost asigurati in privinta locului si cand au venit la targ, s-au trezit fara loc. Ca au stat cu tot calabalacul in mijlocul targului, cautand o solutie, nu a mai fost nici o problema. Dar tot “domnul” Berariu a fost deranjat ca acei expozanti au comentat! Pai chiar asa, ce tupeu sa ai sa comentezi harababura iscata si faptul organizatorul nu este in stare sa gestioneze problema creata tot de el? Sau probabil si dansul se ghideaza dupa modelul de “organizare” al MTR? Cei care au participat la targurile organizate de MTR cu ocazia Martisorului, stiu despre balamucul de acolo. 

Mai nou, acest “domn” s-a trezit ca nu accepta impartirea locului la doi expozanti. Tind sa cred ca regula este valabila numai pentru unii dintre noi, din moment ce mai mult de jumatate din participantii la targ, asta fac si au facut.  Sa va mai povestesc despre atitudinea lui? Expozantii mai vechi, vor recunoaste urmatoarele afirmatii:
  • Nu ma intereseaza, oricum sunteti prea multi si mi-ati mancat nervii
  • Va dau banutii inapoi si plecati (returnarea taxei, este singurul plus pe care il vad)
  • Nu avem ce discuta
  •   Bai baiatule, eu te scot cu paza de aici (referire la sotul meu care indraznise sa incerce sa ii explice situatia, pe un ton total opus celui cu care fusese interpelat)
Consider ca discutiile de genul acesta se puteau evita foarte elegant, prin simpla precizare a acestui aspect in mail-ul de invitatie la targ. Printre multele to-do adresate participantilor, putea fi inclusa si asta. Dar daca totusi s-a ajuns aici, NU SE VORBESTE ASA! In nici un caz de catre un organizator de la care se asteapta cel putin un minim de diplomatie. De bun simt, nu mai vorbim pentru ca acesta se capata in intervalul celor 7 ani de acasa. Cum acestia au trecut de multa vreme pe langa “domnul” Berariu, nu mai are sens sa incercam sa luam legatura cu mama dansului in speranta ca aceasta l-ar putea reeduca.

Pacat ca multi dintre expozantii de la MTR, se caciulesc pe langa “domnul” Berariu, acceptand orice jignire si atitudine. Am vazut persoane care comenteaza pe la colturi atitudinea organizatorului, insa la o adica nu deshid si nu vor deschide niciodata gura in fata lui.Probabil de teama ca nu vor mai participa la targurile de acolo. Mai rau este ca aceasta atitudine il motiveaza pe acest “domn” sa isi duca pana la cer si inapoi aroganta si lipsa de bun simt.  Deci opinia mea ,exprimata deja,  este ca “domnul” Dragos Berariu ESTE UN PACALICI!

29 martie 2013

Despre hotia practicata de Orange Romania

Cu toate povestile care circulau in jurul meu despre hotia pe fata practicata de retelele de telefonie mobila, nu imi venea sa cred chiar totul. Ei bine, in momentul in care ti se intampla si tie asa ceva, deja povestile auzite ti se par cam fade si lipsite de amanunte.

Mandru abonat al retelei de telefonie Orange, mi-am facut abonament dupa cum m-am priceput mai bine si in asa fel incat sa imi pice bine si la buzunar. Optiunea interesanta a abonamentului de date era faptul ca tot ceea ce nu foloseam intr-o luna, se reporta in luna urmatoare.

La sfarsitul anului trecut, ma suna un domnisor de la Orange care imi turuie o poveste despre un alt abonament mai bun, mai frumos, mai sclipicios si devreme acasa, daca intelegeti ce vreau sa spun. Singurul defect al noului abonament era ca nu mi se mai reporta nici un MB din ceea ce nu foloseam, pentru luna urmatoare. Ori eu, tocmai asta doream sa pastrez. Concluzia care se trage de aici: l-am refuzat politicos pe domnisor, precizand foarte clar ca pastrez abonamentul actual.

Bun, vin sarbatorile, petrec Revelionul si Sfantul Ion, dupa care mi se taie tot cheful vazand factura de la Orange. Valoarea facturii neschimbata, dar reportarea megilor...disparuta in neant. Imi ies ochii din orbite, intru rapid pe site-ul Orange incercand sa gasesc conditiile abonamentului de care beneficiam. Surprizaaaaa...pe site, nimic. Cand zic nimic, puteti sa ma credeti pe cuvant pentru ca am rascolit site-ul ala cum nu cred ca a mai facut-o cineva.In disperare de cauza, gasesc un cache cu tipul de abonament pentru care facusem contract.
Care va-sa-zica, pornim razboiul nervilor. Deschid caz la Orange, cu cele povestite mai sus. Mi se face vant elegant, cum ca acest caz va fi analizat de departamentul tehnic. Sincer acum, ce are scula cu prefectura, nu am prea inteles. Nici atunci si nici acum. Chestiunea era oarecum contractuala, nu neaparat de departament tehnic.

Ieri, ma suna o don'soara ca sa imi debiteze aceeasi oferta pe care o refuzasem anul trecut. Pai sa nu te apuce dracii aia mari? Te apuca, va spun din experienta.
Personal eu nu pot si nu vreau sa inteleg cum a facut Orange-ul "ajustarea" asta fara acordul meu. Ba, inca mai sunt si intrebat oarecum ironic: unde scrie ca ceea ce nu folosesc se reporteaza? Pai iti spun eu unde scrie, stimate hot Orange: in contract nu scrie, dar pe site-ul tau a scris asta. Si iti mai spun, stimate hot Orange, ca faptul ca te-ai ingrijit sa stergi totul de pe site, nu te ajuta prea mult. Uite ca mai exista persoane care au idee unde sa caute. Si mai stii, stimate hot Orange, reclama aceea cu "sunt cetatean european"? Ia uite....ti-a scazut brusc entuziasmul si ironia cand ai auzit ca am cu ce sa iti demonstrez ca ma furi. Singurul lucru pe care il mai poti rosti acum, este ca regreti. Domnisoara in cauza, nu are nici o vina si nici de ce sa regrete. Hotul Orange insa, are.
Draga hotule, stiu ca esti blindat de avocati care iti pot scoate fundul din aproape orice situatie, dar am sa ii rog sa iti perie fundul si in cazul de fata.
Pentru ca, hotule, stiu ca iti inregistrezi convorbirile si asta este in dezavantajul tau in momentul de fata, eu putand astfel demonstra ca nu am fost de acord cu propunerile tale.
Pentru ca, hotule, ai facut modificarile fara sa ai nimic semnat din partea mea.
Pentru ca, hotule, nu ai anuntat nimic. Doar ai sperat ca eu sa nu vad acest lucru. Ghinion, hotule. Cand unul ca mine este interesat de ceea ce inseamna abonament de date, va monitoriza cu atentie totul. Ai sperat sa ma incadrez in marea de oameni care nu se uita decat ca valoarea facturii sa fie mai mult sau mai putin ca cea de luna trecuta. Un leu, doi acolo nu se vad prea tare, nu?
Faptul ca Orange considera cazul inchis si rezolvat, crede-ma ca este departe de adevar.

Ma simt furat, mintit, inselat, batjocorit si de aceea voi merge mai departe, la OPC si ANCOM.
Cu siguranta va fi ceva de lunga durata, insa de data asta nu vei mai putea spune: lasa ca l-am fraierit si pe asta, oricum nu are de ales!
De data aceasta, aleg sa nu mai tac din gura si sa inghit toate hotiile tale.


29 ianuarie 2013

La vale pe "Cocosu"

Week-end-ul acesta, pentru ca tot s-a anuntat cod galben-portocaliu sau mai stiu eu ce curcubeu, mi-am luat in spinare schiurile si sotul din dotare, am incalecat pe naravasul cu patru roti si dusi am fost pana la Predeal.
Daca tot e bal, macar sa profitam si noi.

Asadar, incalecat bidiviul la ora 6 dimineata, dat bice pe autostrada...dat bice si dupa autostrada, iar aproape de Campina...ce sa vezi. O plantaaaaa. Din aia verde pe care nu ai vrea sa o vezi in mod normal. Mai bine spus, era cat pe aci sa strivim biata planta, ca i se nazarise sa rasara fix in mijlocul drumului. Si in portiunea cam fara lumina. In fine, arunc rapid o privire spre kilometraj si ma ia cu lesin. Evaluez scurt figura dotarii (a se citi sotul) care tinea haturile si sunt deja la un pas de colaps cand ii vad ceea ce numim " puppy eyes". E clar, fara cateva milioane nu scapam. Asta e. Trebuie sa traiasca si bujetu' din ceva, nu? Oprim, asteptam cuminti sa se apropie planta, scotocindu-ne usor de acte, bani si ce o mai fi. Cand colo, ce sa vezi? Bietul plantoi vroia sa mearga si el pana la Sinaia. Nu...nu la partie. La munca, dar pierduse maxi-taxi. Rasuflam usurati ca e doar atat, umflam planta, o replantam pe bancheta din spate printre schiuri si placi si da-i bataie din nou. Ca doar acum aveam spate, nu?

Acestea fiind zise, am ajuns in Predeal cam devreme. Avantajul a fost ca nu ne-am balacit dupa un loc de parcare, am parcat fix in buza partiei si am beneficiat de o partie virgina. Proaspat rattrack-uita, o placere sa zbori la vale.

Tunurile de zapada functionau toate. Si cand spun toate, chiar erau toate si pe toate partiile. Ca doar le-am luat la rand. Asta in conditiile in care afara incepuse sa ninga. Intai mai in gluma, apoi serios ca doar era anuntat cod galben.-portocaliu.

Ne-am cumparat cartele de o jumatate de zi. Vorba vine de jumatate, dar hai sa zicem ca ei. De fapt, este valabila pana la ora 13. Acum, fiecare isi calculeaza dupa cum il tin suruburile. Ca daca nu te dai repejor si te mocai la o coborare, nu are rost sa iti iei cartela asta. Eventual ceva pe puncte. Desi e scump ca naiba.

Daca e sa punem cap la cap cheltuiala pentru doua persoane, ar iesi cam asa:
105 lei x 2 buc = 210 lei ski pass-ul
20 lei x 2 = 40 lei garantia la ski pass
sa zicem 100 lei motorina dus-intors
mancarea nu o punem la socoteala, ca iti iei sandviciuri sau trocuta cu mancare rece de acasa, ceai si cafea la termos. Termosuri diferite, sper ca nu le amestecati intre ele.
Total 350 lei - 2 persoane - jumatate de zi.

Scumpa distractia. Da'  scumpa, nu asa....

Una peste alta, ne-am incarcat bateriile si ne-am incotopenit un pic muschii. Mai ales eu, care dupa ce m-am dat cu schiurile pana la ora 13, am poftit si la placa sotului. Anul trecut m-am pus in fund si am zis ca eu nu voi mai incerca sa ma urc pe placa NICIODATA. Ei bine, acest NICIODATA a ajuns la final anul acesta, cand m-au apucat poftele de incercat iar.
Culmea e ca parca a fost ceva mai usor. Mda, nu comentez faptul ca mi-au trebuit doua ore sa cobor "Cocosu". Scuza mea este ca am facut lucrul acesta dupa numai 20 min de stat pe placa.

Eh...mai e mult pana departe, dar poate ca intr-o zi o sa reusesc ceva mai mult.

Voi pe unde va dati?