Ice age....

Reversi - Strategia instalarii pe Windows 7

Decizia companiei Microsoft de a elimina Reversi din setul de jocuri on-line care se pot instala pe Windows 7,  nu cred ca a adus cine stie ce bucurie utilizatorilor impatimiti. Poate ca v-a lovit gandul unui protest, insa chiar nu cred ca s-ar putea obtine un rezultat multumitor.

Cu toate ca ati putea spune ca sunt o sumedenie de alte jocuri mai bune, mai bine realizate sau mai interesante, Reversi are avantajul unui oponent uman, iar acest lucru face competitia cu mult mai interesanta decat daca ati juca impotriva unui calculator.

La prima vedere pare un joc usor, insa pe masura ce jucati partidele, va veti da seama ca de fapt nu il stapaniti pe deplin.

Jucator impatimit sunt, acces la internet am, nu mai lipsea decat instalarea jocului pe calculator. Lucru care s-a dovedit a nu fi tocmai facil. Totusi, nu imposibil. Tot sapand si citind referitor la acest joc, am reusit sa parcurg cei cativa pasi necesari pentru a-l "aduce" de pe Windows XP pe Windows 7 (x64 sau x32).

In afara de accesul la net (pe care cred ca il avem aproape toti), mai sunt de urmat 3 pasi si gata :)

1) Copiati de pe alta statie cu XP care are instalat pachetul "Games", folder-ul "MSN Gaming Zone". Se gaseste in "Program Files" la dvs pe statie in folder-ul "C:\Program Files (x86)" respectand locatia, numele si structura sub-folderelor.

2) Descarcati fisierul potrivit versiunii de windows care o detineti
  MSN GAMES for Windows 7 x64  sau   MSN GAMES for Windows 7 x32

3) Salvati fisierul pe disk si apoi lansati fiserul REG care va pune in registry setarile necesare pentru aceste jocuri.

Jocul Reversi se poate lansa apoi direct din folder-ul "Program Files\MSN Gaming Zone\Windows" cu un simplu dubluclick pe Rvsezm.exe

Croaziera

Carevasazica, cred ca am nevoie de un credit serios pentru o croaziera cu Allure of the Seas.
Merita?

Kizomba tine de varsta?

Creata in anii '70-'80 in Angola si influentata de zouk (stil popular muzical din Caraibe) precum si de semba (din care a derivat samba braziliana), kizomba este cantata in portugheza sau creola. Varianta mai lenta se numeste Tarrachinha, dar de regula este o muzica foarte ritmata si cu multe elemente de percutie.

Se danzeaza in doi, accentul fiind pus pe conexiunea creata intre parteneri, fiecare pas fiind condus.  Are miscari senzuale, inspirate din tango-ul argentinian dar si din alte dansuri africane.

Credeti ca acest stil de dans tine seama de varsta? 

Muzica...

Dansul...

De ce iubesc pisicile

Am sa incep cu o poveste, despre Profetul Mohamed care iubea foarte mult gratioasele feline. Pisica lui, era considerata fiinta sfanta. Intr-o zi, pe cand pisica dormea pe maneca hainei Profetului iar acesta trebuia sa plece la rugaciune, nevrand sa o deranjeze din somn, si-a taiat cu foarfeca maneca hainei, astfel incat pisicuta sa isi continue linistita somnul. Cand pisica s-a trezit, a inteles gestul Profetului, iar cand acesta s-a intors si s-a apropiat de ea, pisicuta a facut o reverenta, in semn de respect si recunostinta. Mohamend a mangaiat-o, De atunci se spune ca pisicle au insusirea de a cadea mereu pe toate cele patru labute, pentru a nu-si strica trupul mangaiat de Profet.

De copil, am crescut inconjurata de pisici si catei. Spre diperarea mamei, aduceam acasa orice pui de catel sau pisica abandonat. Nu exista zi de la Dumnezeu sa nu fiu certata ca stau cu animalele bot in bot. Am crescut, poate ca nu mai stau cu ele bot in bot, dar le iubesc in aceeasi masura. Iubesc si cateii, insa pisicile mi se par animalute foarte interesante, pentru ca:
- torc. De frica sau de multumire, scot sunetul acela ca un mic sforait
- sunt curioase din cale-afara
- au pernute moi si se strecoara fara cel mai mic zgomot
- se spala singure si sunt amuzante cand fac asta
- se joaca si sunt caraghioase cand se infoaie
- se freaca de picioarele tale atunci cand vor ceva
- nu le rezisti cand isi iau moaca de "wasn't me"
 - pentru ca ea este stapana ta si nu invers.

Portrete

Au mai crescut de anul trecut. Insa pun pariu ca si anul acesta, baietelul timid va incerca sa va vanda bilete de papagal, iar pustoaica stirba va zambi gales (de data asta cu toti dintii) incercand sa va ofere un trandafir la un pret triplu.
Fotografiile sunt facute in Centrul Vechi, anul trecut, intr-o seara de vara.
Mi-a placut expresivitatea ochilor lor inca inocenti. Pacat ca nu vor mai fi asa prea mult timp....
Ar fi interesant sa ii revad. Anul acesta, daca ii intalnesc, am sa va arat evolutia lor :)

Povesti la spovedanie

Nu doream sa mai continui pe teme religioase, dar spovedania unei amice cu care m-am intalnit ieri la o cafea, m-a pus pe buci.

Cu pacate sau nu, s-a gandit ca, inainte de Paste ar fi bine sa se spovedeasca. Acu' incepe "distractia".

Popa: Ai prieten?
Amica: Am parinte.
P: Si...traiti in preacurvie? (huh...)
A: Parinte, stiti...de fapt da, ca el e musulman si e putin casatorit...
P: Musulman??!! sper ca nu faceti practici din alea d'ale lor.
A: Adica...
P: Adica, sper ca stii ca gura e doar pentru mancat, da? Sa nu mai vorbim de sexul anal sau statul in patru labe. (whaaaat????)
A: Pai, parinte...nu fac nimic din ceea ce nu este liber consimtit
P: Fata mea, sa il convingi divorteze si sa te ia de nevasta, ca sa nu mai traiti in preacurvie. Ca e pacat. (WTF!!!!)

Cafeaua mi s-a dus pe apa sambetei din cauza rasului care m-a izbit.

Cum mama ma-sii am trecut de la intrebari "ai furat corcoduse din pomul din curtea bisericii" la "sper ca stii ca gura e doar pentru mancat"?

Cum spanac pansat au ajuns sa considere ca fiind pacat statul in patru labe, dar daca il convingi pe unu' sa divorteze ca sa te ia pe tine de "nefasta" este o chestie care te arunca fix in poala lui El Grande ?

Lumanare vs. LUMINA

Sarbatoarea Pascala nu a ocupat niciodata, un loc fruntas in topul preferintelor mele. Mereu am avut o slabiciune pentru Craciun.

Recunosc sportiv, am o retinere in a ma apropia prea mult de biserica. Nu sunt atee, dar comunicarea cu El Grande este privata. Adica doar eu cu El. Nu prea suport bagaciosii, in cazul de fata preotii. Nu imi scuip in san si nici nu fac trei pasi inapoi, dar nici nu o sa ma vezi pupand poala popii sau lingand incoanele pe la altare.

Probabil mi se trage din copilarie cand bunica, m-a dus la impartasit iar popa ma intreba daca am furat corcoduse din pomul din curtea bisericii si pe bunica o certa pentru ca eu, copil de 4 ani, stiam Ingerasul si nu Tatal Nostru. Dupa ce obosea cu "predicatul" o intreba daca a cotizat pentru biserica. Am mai crescut putin, iar mama spunea ca trebuie sa tinem post. Tineam, pentru ca nu aveam ce face. Dar cand eu mancam fasole verde iar in cuptor era cozonacul...Evident ca il ciupeam pe la colturi :)

Acum am crescut, nu ma mai obliga nimeni sa tin post. Si nici nu il tin atunci cand trebuie. Il tin atunci cand organismul meu simte nevoia sa mai iasa si la pascut de frunze.

Anul acesta, ca de obicei, la miezul noptii am mers sa luam LUMINA. Am ajuns putin mai devreme, cu gandul sa iau LUMINA si sa o sterg spre casa. Nu neaparat sa infulec oua, dar eram cam crapata de somn. Problema a fost cand popa canta din toti rarunchii "veniiiiti de luaaaaati LUMIIIINNAAAAA!!!" si LUMINA....din parti. Stanga-dreapta, nimic. Toti stateam cu ochii tinta la popa, doar-doar om vedea LUMINA. Se pare ca nici LUMINA asta nu o mai vedem. Pe cea de la capatul tunelului, nici nu se mai pune problema.

Asa. Si popa asta, dupa ce si-a facut numarul cu jelitul lui in ale' sfinte, ne spune dragastos cum ca LUMINA e pe drum si mai intarzie cam o ora. Dar ca putem lua lumina de la coltul cu lumanari pentru vii si morti.
Nu, zau! Adica...anul acesta Inviem mai tarziu? Sau deloc?
Si uite asa, a fost primul an in care am avut o lumanare si nu LUMINA. 

Hristos a Inviat!

Vacanta in Grecia

De ceva vreme am descoperit ca imi place foarte mult la mare. La marea altora.

Satula fiind de “capoade de casa, seminte ambalate, mere glazurate si porumbe fierte”, chestii prezente in mai toate statiunile litoralului romanesc, am luat drumul bejaniei catre Grecia. Care poate fi destinatia oricarui pelican roman, decat Thassos? Mai ales ca nu este nici foarte departe, chiar daca vei calatori cu masina personala. 

Desi ruta Bucuresti-Thassos nu este foarte grea, ar fi recomandat sa nu calatoriti cu Dacia 1300 (cu toate ca biata babuta ar depune toate eforturile sa vada si ea Marea Egee) nu se stie cand o lasa orientarea in spatiu si Doamne fereste va “parcheaza” intr-un stalp mai cochet. Ar fi bine sa mai aveti un partener de drum cu carnet de conducere si cu ceva experienta sub fund si, un GPS cu harti cat mai actuale cu putinta. Nu de alta, insa daca rataciti drumurile Bulgariei, veti fi nevoiti sa va descurcati cu capul de bulgar intr-o englezo-romana-mimico-gestica, vorbitorii de engleza fiind o specie necunoscuta pe acolo. 

Capul de bulgar, poate fi extrem de incapatanat cand poarta uniforma si cascheta, dar unii se mai inmoaie cand simt miros de 5-10 euro. Asigurati-va ca aveti maruntis la voi. Eventual moneda, ar putea fi amuzant. :)) Despre cum se traverseaza Bulgaria, puncte de alimentare si probleme intampinate, cele mai bune informatii se pot gasi aici

Anul trecut, am ales varianta ceva mai lunga, insa de viteza: Bucuresti > Ruse > Magliz Simeonovrad (aici aveti cam 1,2 km de drum asfaltat pe la anul 1700, deci o sa circulati cu viteza magarului) > Harmanli > Keramoti, in defavoarea variantei: Bucuresti > Ruse > Magliz > Dimitrovgrad > Kardzhali > Zlatograd > Thermes (aproximativ 10 km inainte si dupa Thermes, drumul este foarte virajat si destul de ingust) > Xanthi > Keramoti.

Cea de-a doua varianta prin Zlatograd este un fel de carusel, drum pentru cei care se considera aventurieri si au nevoie urgenta de adrenalina. Desi se pare ca peisajul din partea Bulgara face toti banii,  pe partea greaca sunt portiuni de drum pe care nu incap doua masini. Claxonatul la viraje este aproape obligatoriu pe aceasta portiune, nefiind nici un pric de vizibilitate. Aviz amatorilor.

Anul acesta, daca avem noroc, s-ar putea deschide noua granita de la Makaza si am putea scurta traseul cu cativa kilometri buni pe ruta: Bucuresti > Ruse > Magliz > Sredets > Dimitrovgrad > Kardzhali > Momchilgrad > Podkova > Makaza > Nimfea > Komotini > Chrysoupoli > Keramoti. Bonus, am evita rollercoaster-ul de la Thermes. Autoritatile bulgare sustin ca granita Makaza se deshide in mai. Nu au specificat si anul !

Odata ajunsi pe teritoriul grecesc veti avea senzatia de déjà vu, pentru ca o sa intalniti cam tot atatea masini cu numar de Romania, cate ati putea intalni pe ruta Bucuresti-Arad de exemplu. De fapt, cred ca Thassos ar putea fi denumita cu usurinta colonie romaneasca.

Distanta de 12 km dintre Keramoti si Thassos se parcurge cu ferry-ul in aproximativ 40 min, timp in care poti hrani pescarusii cu biscuitii, painea sau ce mai aveti prin papornita. Atentie la degete, pentru ca sunt in stare sa va ciuguleasca din mana si nu se stie daca nu apuca mai mult decat bucatica oferita.

Cand ati pus piciorul pe Thassos, fericiti ca ati scapat cu toate degetele intregi, nu va ramane decat sa va bucurati de apa turcoaz si plajele cu nisip alb si fin.

Spume cu AccuWeather

         Sunt in clabuci. Nu dom'le, nu din aia gen balonase parfumate. Sunt in clabucii aia mari, pe care ii faci numai cand ai nervi. Tot mari si aia. Nervii, nu ma enerva!.

         Sa vezi mon-cher! 

         Pentru ca de ceva ani incoace ma ocup si cu creatul accesoriilor pentru madame mai mult sau mai putin simandicoase, s-a nascut nevoia de a le si comercializa. Gasit targuri/expozitii/cotloane/guri de metrou. 

      Pentru sambata si duminica aceasta, se anunta cu mare tambalau, targul ILoveHandmade. Locatie, Palatul Sutu din buricu' targului. Platesc taxa, ma impachetez frumos, nadusesc la metrou, impung un nene cu picioarele de la scaunele-mi din spinare si ajung ciufulita la locatie. Soareeee de umblam dupa locul meu pe pipaite, ca de vazut nu mai vedeam decat o lumina alba cand inchideam ochii. Nu, nu era lumina aia care te cheama la ea cand te duci popii de suflet. Sa revenim. Gasesc locul mai mult din intamplare, ca tocmai ma izbisem de cineva (care s-a dovedit a fi o prietena de targuri) si care s-a rasucit ca piscata de albina sa ma apostrofeze. Bine ca ei nu ii batuse soarele in ochi si a putut sa vada cine sunt, altfel cred ca era pornita sa mature curtea cu mine.

        Intr-un final, reusesc sa ma desfasor in toata splendoarea, sa iau o gura din binemeritata cafea. Cu ocazia asta incep sa si gandesc. Sau cel putin asa sper. Imi aduc aminte, ca fiind un targ in aer liber si neavand deasupra capului decat un ...nah dracie ca au taiat astia pomul! Deci nu mai avem deasupra frezei nimic. Si ma paleste amintirea unei imagini vazuta pe AccuWeather. Se facea ca, duminica venea potopul. Cu ploaie toata ziua, avertisment de furtuna. Cand dau hourly, mi se pune ceata pe creier. Din 24 ore, 20 sunt cu ploaie si umiditate 80%. Asta-i. Deci vanzarea, daca e sa fie, este sambata. Ca duminica e cu udatura, asa ca vom sforai linistiti acasa.

          Nu intru in detalii despre bronzul tractoristic capatat, sau depre vizitatori, vanzari si alte alea. Cert este ca sfarsitul zilei, ne prinde cu pupaturi, urari, strangeri de maini si lacrimi de crocodil. Ca de vazut, ne mai vedem peste o luna. Duminica nu!

        Repetat figura cu impachetatul, nadusitul si impunsul de prin metrou. Inclusiv ajunsul. Acasa de data asta. Da' nu mai stiu daca si ciufulita, ca prioritatea mea nr. 1 nu a fost oglinda. Mancat, spalat, culcat, trezit duminica de telefon. 

         Prietena de targuri ma anunta ca ploua. Ha! Pai io ce am zis? Nu ti-am aratat hourly? Ca ploua de ne ia pe sus? Arunc si io o juma' de ochi pe geam (ca mai mult nu am fost in stare sa deschid), ma conving ca stropeste, ma uit un pic si in sus...negruuuu. Nuuuu, nu era UN negru. CERUL era negru. De nori. Asa ca ma intorc in pat, multumita ca pot sa mai trag un pui de somn. E clar dom'le, astia de la Accu sunt tari. Au zis ca ploua, apai ploua. Ce sa mai...sunt tari!

         Aproape de pranz, reusesc sa deschid ambii ochi. Nu mai ploua, dar ceva-ceva norisori tot mai erau. Pana mi-am facut cafeaua, pana am luat si prima gura de cafea....iesise soarele. Mda. Tari astia de la Accu... Cu siguranta, soarele asta este asa, de kiki. Stai numai sa vezi cand o veni vijelia. Si am tot stat. Sa vina vijelia. Si ploaia. Si tote stihiile dezlantuite. Si am asteptat toata duminica. Si tot degeaba. Nici macar la ora asta nu ploua. E asa de senin ca se vad stelele. 

         Pentru maine au pus Thunderstorm Probability: 20%. Oare la ce sa ma astept? Imi iau sandalele sau cizmele? Cant in ploaie sau...

Black Bike

 

          Imi place sa merg cu bicicleta. Nu va imaginati ca sunt genul de biciholic. Sunt mai mult genul taratoare de oras. Sau cum ar spune o prietena de-a mea, imi place sa o ard periculos printre masini. Da, prefer mersul printre masini, pe betoane, prin gaze de esapament decat mersul off road. Cu toate acestea, merg si pe trasee de munte, sau plimbari de cate 90-100 km.

             Desigur, mersul cu bicicleta prin oras este o aventura, iar cei mai multi ar putea considera ca am ceva la sfecla atunci cand afirm ca imi place mai mult arsul periculos decat o plimbare prin padure, aer curat, pasarele, floricele etc, etc.

               Totusi, cand ma uit la ceea ce este in stare sa faca flacaul din filmuletul de mai jos, ma consider mai mult decat normala. Asta, cu siguranta are "lantul sarit". Spuneti voi daca e de admirat sau de internat.

                Eu personal, il admir :)

Pizza panicata

          Am trait s-o citesc aici si p'asta! Butonul de panica pentru pizza :))

          Vii acasa dupa o zi de munca nebuna , dai tarcoale prin frigider, faci inventarul la doua coji de salam, te uiti cu jale in toate cotloanele dar degeaba. Nimic digerabil. Nu-i nimic, avem buton de panica. 

          Si cine putea sa vina cu idei d'astea, decat arabu'? Mda, ar mai fi fost o varianta de raspuns: chinezu'. Dar astia o dau mai mult pe orez cu lacuste prajite, asa ca raspunsul asta pica din start.

          Revenind la lucruri serioase. Nu va bucurati, sau cel putin luati in calcul (atunci cand cautati disperati butonul de panica) faptul ca, cel putin deocamdata, este disponibil doar in Dubai. Bine...de cand s-a inventat si pana sa dau eu sfoara in tara, probabil ca mai e si prin alte parti, insa tot nu cred ca veti pupa livrare rapida.

          Una peste alta, lucrurile functioneaza relativ simplu. Achizitionezi ingredientele necesare:

• smartphone cu acces la internet,
• buton (dispozitiv) conectabil la ingredientul de mai sus,
• persoana flamanda, panicoasa, posesoare de deget capabil sa apese butonul.

          si prepari cam asa:

• Setezi pizza dorita, adresa si nume al panicosului mai sus amintit.  Acum intra in scena si degetul tremurand de nerabdare, iar la momentul apasarii dispozitivului, comanda se preia automat. 

• Online se poate modifica:  varianta de pizza dorita sau, daca intre timp ai primit o veste care ti-a taiat orice urma de pofta de mancare, poti anula comanda. 

• Se lasa la copt timp de un SMS de confirmare a comenzii, sau dupa caz, de anulare.

Reteta in imagini:

Prima Evadare ?

         Nu! Poate prima balaceala in noroi. E mult mai aproape de adevar.

        De la o vreme. ma tot gandesc ca pentru mine bicicleta a devenit un sport si un  mijloc de transport  normal si firesc atata timp cat nu este ploaie, vant  sau foarte frig.

        Unii dintre voi ati spune ca bicicleta nu este doar pentru timp frumos, insa imi aduc aminte ca am fost la o competitie numita Prima Evadare, unde Doamne-Doamne a hotarat sa ne arate cat de dificil poate fi un traseu "offroad" pe vreme urata. Ei bine ne-am pregatit bicicletele si, cu mic cu mare am luat startul in in jur de 2.500 de insi. Va puteti inchipui cum este sa vezi 2.500 de insi pedaland ?? Sunt convins ca nu ati vazut asa ceva de prea multe ori.

       Iata-ne plecati, ploaia inca nu incepuse, insa drumul prin padure era plin de balti de la ploaia zilele anterioare si care ulterior s-au trasformat in adevrate cratere cu noroi. Practic, era imposibil sa treci fara sa te umpli de noroi de la propria bicicleta sau de la cea a colegului.

Imi aduc aminte ca am ramas uimit sa vad un domn foarte in varsta, langa bicicleta respirand destul de greu. De fapt, pe domnul respectiv l-am vazut la start, cu cateva minute inainte de plecare si care mi-a spus zambind ca are 70 si ceva de ani. Era clar ca nu si-a imaginat ca poate fi asa de greu prin padure. Nu m-am putut abtine sa nu il intreb: " Merge ... merge ?" Cu o voce cam tremurata, dar inca avand un zambet cam stramb de data asta, imi raspunde  "Ne vedem la Snagov" :).

            Eeeei, de aici incolo incepe distractia .... A INCEPUT PLOAIA !

         Din rau, lucrurile s-au transformat in si mai rau, Bombanelile si cazaturile colegilor de pedala erau tot mai dese, tamponarile usoare din ce in ce mai multe pentru ca fiecare dintre noi era constient ca trebuie sa se departeze de pluton cat mai repede cu putinta. Ma tot gandeam, oare ce a fost in capul meu cand m-am inscris ? Intrebare retorica, acum sunt aici! Asa ca, “pedaleaza Gheorghe”.
   
           Apas pedala dupa pedala inainte, muschii imi iau foc, mormai in barba dar brusc ma apuca rasul.In ditamai noroaiele acelea, cineva a facut pana si isi pusese bicicleta cu coarnele in pamant ca sa isi schimbe anvelopa.  Iesim din padurea Tunari, si suntem ajutati sa trecem bicicletele peste centura nordica a Bucurestiului, unde suntem asteptati de cativa baieti care fac un hei-rup cu bicicleta fiecaruia si o trec peste parapetul dintre benzi. Intre noi fie vorba, nu cred ca s-au distrat foarte tare baietii astia, ritmul trebuia sa fie alert, pentru ca totusi, vorbim de o competitie, iar timpul este important. Nu cred ca a durat mai mult de 1 min si jumatate sa trec pe partea cealalta a centurii. De aici, distractie si mai mare. Drumul a devenit mai greu pentru ca practic, noroiul lipicios acoperea complet roata blocand-o , facand inaintarea aproape imposibila. Ma dau jos si, cu mainile curat noroiul -atat cat se poate-  iar cu cotul sterg mustiucul de la sticla de apa. Beau pe nerasuflate cateva guri. Ma uit un pic peste umar si zaresc un pusti care nu cred ca avea mai mult de 10 ani, cu o bicicleta pe masura la vre-un metru si un pic. Rosu la fata, transpirat si incordat. Abea i se mai zaresc ochii de sub noroiul de pe el. Tare de tot faza asta...zic

           Mai am un pic si ies de pe campul acela mirosind a oi si capre, vad Palatul Ghica in fata, sunt decis sa ma opresc aici. Eu si calul meu, avem nevoie de pauza. Nu intentionez sa imi stric bicicleta. Si nici sa mai particip la competitii de gen, atata timp cat este noroi sau a plouat in saptamana anterioara evenimentului.

            Multi au renuntat dupa primii km, altii asteptau popasul de la Palatul Ghica ca pe un fel de Mecca. Pe domnul care imi striga zambind ca ne vedem la Snagov, nu l-am mai vazut. Nu am idee daca a ajuns macar la Palatul Ghica. Cu toate astea, tot respectul pentru varsta si vointa lui. S-au stricat zeci de biciclete din cauza noroiului dar si a imprudentei. Daca lasai bicicleta necuratata cat de cat, ti se lipeau pietre micute pe lant iar acestea, odata intrate in schimbatorul de viteze de la roata din spate, spargeau elementele de dur-aluminiu din care sunt facute.

             Intrebare de 10 puncte: Cine are in geanta, cand pleaca la drum, un schimbator?

         Avantaj cei care aveau biciclete mai ieftine si implicit mai neperformante.Rezista mai mult in astfel de conditii pentru ca au piese de otel, dar mecanica lor se strica mai repede din alte motive.

           Tocmai am primit un mail de la organizatorii PrimaEvadare, prin care sunt si eu anuntat ca au inceput inscrierile pentru Prima Evadare 2012 .....

           Ma mai gandesc daca ma bag :) Momentan imi reimprospatez memoria cu filmarile de la competitia din 2011…..

Doamna Magda...

          ...este doamna care se ocupa de curatenia cladirii unde lucrez. Micuta, rotunda si iute, seamana cu o minge de ping-pong. Vesnic in miscare, nu sta locului nici o clipa. Mereu gaseste ceva de aspirat, spalat, sters praf. Si daca nu mai are de facut nimic din toate acestea, le ajuta pe asistente la sterilizare. Mai are putin si face si tratamente de canal, ca instrumentarul deja nu mai are secrete pentru ea.

          Doamna in cauza are in jur de 62 ani, este crescuta si traita la tara, fara multa carte, insa cu toate acestea este inzestrata cu o inteligenta nativa pe care o combina cu un extraordinar bun simt. Desi este pensionara, inca mai munceste, pentru ca asta a facut toata viata si pentru a-i mai ajuta pe cei de acasa cu cate ceva. Imi este greu sa imi imaginez din ce traieste si din ce mai pune deoparte si pentru altii.

          Mereu cu zambetul pe buze, indiferent daca se opinteste cu un sac mai mare decat ea sau are un pahar de apa in mana. Niciodata nu refuza sa ajute sau sa faca ceva, chiar daca nu intra in atributiile ei. Se bucura din orice lucru marunt, gaseste bucurie in tot ceea ce face.

          In rarele momente in care este putin trista, mai stau de vorba cu ea, imi povesteste despre temerile ei, iar in final tot zambind pleaca. De parca discutia a rezolvat si problemele ei.

          Imi plac astfel de oameni, fericiti cu putinul lor, capabili sa insenineze si ziua celor din jurul lor.

         Sunt convinsa ca seara, cand pune capul pe perna, viseaza frumos si linistit, cu gandul la copii si nepotii ei.

Nesuferita zi de duminica

          Nu imi  place ziua de duminica.

          Cu toate ca este ultima din week-end si probabil ar trebui sa profit la maximum de ea, nu pot sa o sufar. De ani de zile o percep ca pe o "pincilesa". Pincilesa asta era, in viziunea mea de copil de max. 3 ani, combinatia dintre printesa si vrajitoarea cea urata, care avea nici mai mult nici mai putin decat doi dinti, trei latze care ii atarnau pe fata buburoasa si neaparat talpi mari. Da' mari nu gluma.

          Cam de cand mergeam de-a busilea, am incept sa am probleme cu amarata asta de zi. Atunci aveam o problema cu ziua asta, pentru ca era singura zi libera din saptamana, cand ai mei parinti nu erau prea siguri daca ar trebui sa se odihneasca de-adevaratelea sau sa se pregateasca pentru o noua saptamana de munca.

          Mai mereu rezulta un talmes - balmes.
       
          Aveam orar bine stabilit, cand dimineata fiecare avea cate ceva de facut.Treaba mea era sa invat sau sa scriu teme, asta cand eu as fi vrut sa ma uit la "Toate panzele sus" sau sa ma joc. Pranzul era batut in cuie la ora fixa si era urmat intotdeauna de somn. Care pe mine nu ma prindea nici mort. Nu faceam decat sa stau cu ochii in tavan, sau sa ii tin stransi doar-doar oi atipi. Ultima parte a zilei, as fi putut sa ma joc cu ceilalti copii, insa era prea tarziu pentru asta, ei se jucasera toata dupa-amiaza in care eu ma cazneam sa adorm. Ma mai descurcam cu cate o pisica pe care o imbracam in hainele papusii si o plimbam cu caruciorul din dotare. Dotarea papusii. Asta se intampla pana cand biata pisica se satura sa mai poarte dantelute, panglicute, pantofii papusii si sa se plimbe in carut.

          Seara eram fascinata de pregatirile parintilor pentru fatidica zi de luni: spalat, pus bigudiuri, manichiura, calcat haine, asortat cravata si butonii, lustruit pantofi. Distractia mea favorita era sa ma incurc in bigudiurile maica-mii, sa ma incalt cu pantofii ei cu toc si sa ma pitesc undeva unde sa pot incerca cele 2-3 farduri pe care le avea pe atunci. Imi asumam sapuneala ce urma dupa asta.

          Bine ca au aparut si zilele de sambata in conceptia de zi libera. Eee, cu ziua asta este cu totul altceva. Ziua in care puteam sa plec dimineata in oras, sa ies cu fetele la o cafea dupa-amiaza, sa merg in cluburi seara sau sa adorm cat de tarziu ca nu era nici o suparare. Trecusem de faza cu dichisitul pisicii.

          Acum nu mai fac teme duminica si nici nu mai incerc fardurile mamei (le folosesc pe ale mele), si totusi numai gandul ca maine incepe o noua saptamana, ma indispune total. Deja am capul plin cu ce am de facut si cu stabilirea prioritatilor. Asa ca o sa incerc sa pun ordine in toate incepand cu spalat par, bigudiuri, manichiura......